Horoscop

Gemeni, Luna Februarie 2018 Gemeni

Gemeni, Luna Februarie 2018

Dragoste și viața în doi:

Cu Marte în casa cuplului Gemenilor, februarie 2018 este o lună plină de dinamism pasional.

Cheltuiești multă energie împreună cu omul drag, pentru susținerea acestuia sau pentru cucerirea sa. Ideal ar fi să te implici în proiecte de cuplu curajoase, novatoare și utile.

Dacă te afli într-o campanie de cucerire, caută ca intențiile tale să nu fie prea evidente și nici atacurile prea directe. Eventual, combină-le cu abordări subtile, prin învăluire.

Dacă relația trece prin momente tensionate, nu te lăsa pradă impulsivității! Marte este înstare să "dea cu bățul prin gard" ca să iște o încăierare pe cinste.

Privind dintr-o altă perspectivă, în februarie 2018 există legături strânse între relațiile și cariera Gemenilor.

Muncă și bani:

Colaborările, asocierile și munca de echipă sunt la mare preț în activitatea profesionala a Gemenilor în februarie 2018. Perioada lasă însă destul loc și pentru concurență și rivalități.

Provocările au darul de a te motiva, de a te împinge înainte. Fiindcă Soarele și Mercur (stăpânul Gemenilor) se află în casa a noua, unde are loc și o eclipsă, în februarie 2018 ies în prim plan studiile, cultura și conexiunile cu zările largi (călătorii, lucru la distanță sau pe net etc.).

În trecerea ei prin casa carierei Gemenior, Venus te blagoslovește cu șansă și oportunități. Ultima decadă din februarie 2018 este cea mai favorabilă succesului.

Banii vin fără prea mari eforturi, dar trebuie gestionați cu cap.

Formă fizică și moral:

Pe tot parcursul lunii februarie 2018 Gemenii au multă putere de muncă, au forță, motoarele le merg din plin.

Există însă o tendință către indulgență și excese, care trebuie înfrânată. Totul este o chestie de disciplină, acum, mai mult ca altădată.

Dacă nu reușești să-ți impui o conduită de viață mai ordonată și mai sănătoasă, e bine să știi că în această privință te poți baza pe sprijinul și îndrumarea celorlalți: partenerul de viață, prietenii etc.

      www.eastrolog.ro

Specializarile noastre

Convertor Valutar

Din:

In

Valoare: