FORGOT YOUR DETAILS?

CREATE ACCOUNT

Psihologia

(din limba greaca: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = stiinta) ste stiinta care studiaza comportamentul uman, inclusiv functiunile psihice si procesele mentale ca inteligenta, memoria, perceptia, precum si experientele interioare si subiective cum sunt sentimentele, sperantele si motivarea, procese fie constiente, fie inconstiente.

De la înfiintarea primului laborator experimental de psihologie de catre Wilhelm Wundt in 1879 la Universitatea din Lipsca (Leipzig), psihologia s-a separat treptat de filozofie, din care provenea, pentru a deveni o specialitate de sine statatoare cu o serie de directii si subspecialitati, care dispun doar în parte de un limbaj comun.

Din antichitate si pana la sfarsitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerată parte composentă a filozofiei. Primele referiri le găsim la Aristotel în lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri psychês). Teofrast defineste 30 de caractere omenesti, ceea ce reprezintă prima încercare de tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totuși abia către sfârșitul evului mediu de către Philipp Melanchton în lucrarea lui Kommentar über die Seele (1540)

Considerații asupra sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea functiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. În teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-si găsea niciun loc. Într-o lucrare din 1704, Leibnitz mentionează pentru prima dată existenta unor procese subconstiente.

Adevărat părinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care în lucrarea sa Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Considerații filozofice asupra naturii umane si desvoltării sale) face o descriere amănuntită a functiilor si proceselor psihice cu valabilitate până în timpurile noastre.

Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca disciplină de sine stătătoare. În același timp s-au dezvoltat diverse curente si diferite orientări, în functie de conceptiile respectivilor psihologi. Ca în orice ramură a stiinței care s-a desprins din filozofie, probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au încetat să fie dezbătute, ducând chiar la aparitia unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice.

Psihologia experimentală, fondată pe lucrările lui Wilhelm Wundt si William James, îsi îndreaptă în special atentia asupra problemelor generale cum sunt comportamentul si dispozitia, incluzând si stările patologice, importante pentru psihologia clinică.

Scoala fenomenologică cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano și Karl Jaspers consideră procesele psihice ca fenomene indivizibile, în timp ce Behaviorismul, bazat în mare parte pe lucrările lui Ivan Petrovici Pavlov, priveste comportamentul uman ca manifestare condițonată, o asociatie de stimuli cu răspunsuri specifice.

În psihologia germană un loc deosebit îl ocupă Psihologia configuraționistă (Gestaltpsychologie), ai cărei reprezentanti (Max Wertheimer, Wolfgang Köhler) privesc viata psihică ca un întreg unitar.

Încă de la sfârsitul secolului al 19-lea, Sigmund Freud foloseste ca metodă terapeutică Psihanaliza si inaugurează Psihologia abisală.

Psihologia umanistă, apărută ca reactie împotriva behaviorismului si psihanalizei, are rădăcini în Existentialism si pune accentul pe experienta individuală, încercând să explice esenta fiintei umane prin investigatii calitative (Abraham Maslow).

Notiuni fundamentale ale psihologiei

Afectivitate, Atentie, Comportament, Conditionare, Constiintă, Creativitate, Cunoastere, Emotie, Gândire, Imaginatie, Instincte, Inteligentă, Limbaj, Memorie, Motivatie, Nevroză, Perceptie, Psihometrie, Psihoză, Reprezentare, Stress, Vointă, Traumă.

TOP